Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Editorial Elisabeta Lipă Aniversare – C.S. Dinamo Bucureşti împlineşte 64 de ani de la înfiinţare

Aniversare – C.S. Dinamo Bucureşti împlineşte 64 de ani de la înfiinţare

Mesajul doamnei Preşedinte Elisabeta Lipă

La cea de-a 64-a aniversare a existenţei sale, Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti îşi omagiază sportivii, antrenorii şi, nu în ultimul rând, suporterii de pretutindeni.

Aniversarea a 64 de ani de la înfiinţarea C.S. Dinamo Bucureşti reprezintă, în primul rând, un prilej de omagiere a tuturor celor care, din 14 mai 1948 şi până în prezent, au ridicat şi consolidat numele şi renumele Clubului din şoseaua Ştefan cel Mare. Totodată, acest moment aniversar constituie şi un bun prilej de a reflecta asupra unor teme fundamentale privind viitorul sportului în ţara noastră. Se pare că provocările prezentului în sportul de înaltă performanţă, sunt atât de presante şi importante încât, de multe ori, suntem obligaţi să formulăm un răspuns înainte să ne confruntăm cu problemele unui viitor care stă mai ales sub semnul incertitudinii.

Pentru elaborarea unei strategii pe termen lung în sport, este necesar un efort de înţelegere şi anticipare a evoluţiei lumii în care trăim. Nu putem concepe prezentul decât subordonat viitorului care, anul acesta, înseamnă Jocurile Olimpice unde România merge cu speranţe îndreptăţite şi unde sportivii dinamovişti vor avea, cu siguranţă, o contribuţie importantă. Însă viitorul sportului mai înseamnă şi asigurarea suportului material şi logisitic necesar susţinerii activităţilor sportive de performanţă, suport care, la Dinamo, se materializează prin cele mai ample lucrări de renovare şi reamenajare care s-au realizat vreodată în Parcul Sportiv din Ştefan cel Mare. Lucrările de consolidare şi reamenajare ale Pavilionului Administrativ, renovarea bazinului de înot, construcţia unui nou bazin de înot, acoperit, renovarea sălii de gimnastică şi a celei de lupte, construcţia noii săli polivalente... toate sunt demersuri concrete pe care Clubul Dinamo Bucureşti le întreprinde în sprijinul sportului de performanţă românesc. Şi mă refer la tot sportul românesc, pentru că Dinamo este principalul furnizor al performanţei sportive în România iar în curtea noastră au crescut şi cresc campionii europeni, mondiali şi olimpici ai ţării noastre.

Acest al 64-lea an al existenţei Clubului nostru este dedicat, aşadar, prezenţei sportivilor noştri la Londra unde sperăm să confirmăm, ca de fiecare dată, că suntem stindardul sportului de performanţă în ţara noastră. Dar este dedicat, în egală măsură, şi eforturilor extraordinare pe care le facem pentru a finaliza lucrările fără precedent, de renovare, construcţie şi modernizare care se derulează în Parcul Sportiv, astfel încât, la aniversarea jubiliară a 65 de ani, pe care o vom sărbători în 14 mai 2013, să deschidem porţile unui complex sportiv înnoit şi adus la standarde corespunzătoare, gata să găzduiască pregătirea sportivilor de performanţă şi organizarea de competiţii de orice nivel. Vă vom aştepta atunci în Parcul Dinamo, să vă bucuraţi alături de echipele şi sportivii ai căror suporteri sunteţi, de toate facilităţile realizate şi de noul peisaj şi aspect al complexului, demne de cel mai mare şi mai important club sportiv din România.

Urez, la acest moment aniversar pentru Dinamo, la mulţi ani tuturor sportivilor, antrenorilor şi angajaţilor Clubului nostru, fostelor şi actualelor glorii sportive dinamoviste, tuturor celor care, într-un fel sau altul, au sprijinit şi sprijină, în continuare, sportul dinamovist, dar mai ales vouă, fanilor şi suporterilor noştri, cei care sunteţi mereu alături de noi, care credeţi în noi, care ne susţineţi de fiecare dată când suntem în focul competiţiilor şi care, prin prezenţa voastră alături de noi, ne daţi în permanenţă un motiv în plus să continuăm, indiferent de greutăţi, tradiţia şi performanţa sportivă la Dinamo!

Elisabeta Lipă

 

 

 

Program Competitional

Săptămâna 13-19 mai 

Marți, 14 mai: ZIUA DINAMO 76

Handbal. Liga Națională (etapa 25), miercuri 15 mai, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo

Handbal. Cupa României Râureni, Turneul Final 4. Semifinale, sâmbătă 18 mai. Ora 15:00: CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța. Ora 17:30: Dinamo – CSM București. Duminică 19 mai: finala mică (ora 12:15); finala mare (ora 15:00). Sala Dinamo

Polo. Superliga Suzuki, finala (meciul 4), sâmbătă 18 mai, ora 20:30: Dinamo – Steaua. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 5), sâmbătă 18 mai, ora 13:00: U ELBI Cluj Napoca - Dinamo

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 9), sâmbătă 18 mai, ora 18:00: CS Blejoi – CS Dinamo

Fotbal. Dinamo 1948 va disputa barajul de menținere în SuperLiga Romania pe 20 mai (la Bucureșt), respectiv 27 mai (Miercurea Ciuc)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

 

PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT ( AGREMENT ȘI CURSURI INIȚIERE ACADEMIA DE ÎNOT DINAMO)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis


SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 181 vizitatori online