Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Schi BIATLON. George Colțea – de două ori pe locul 4 la Campionatul European de juniori

BIATLON. George Colțea – de două ori pe locul 4 la Campionatul European de juniori

George_Coltea_CE_juniori_2022George Colțea (21 de ani) a fost la un pas de podiumul de premiere la Campionatul European de biatlon pentru juniori de la Pokljuka (Slovenia). Sportivul dinamovist s-a clasat de două ori pe locul 4, atât în proba de sprint 10 km, cât și la pursuit 12,5 km. Performanța este remarcabilă, în condițiile unei concurențe foarte puternice: la sprint au fost 114 sportivi la start.

”Sunt bucuros de locul 4, dar nu pot să nu regret faptul că nu am câștigat o medalie. La sprint, care e proba mea preferată, știam din start că mă bat la podium. Am fost un pic însă obosit pe final și nu am putut recupera cele câteva secunde care m-au despărțit de o medalie”, spune George. El a ratat un foc la una dintre cele două treceri în poligon, ceea ce a însemnat o tură de penalizare de 150 de metri (25-30 secunde). Diferența dintre el și sportivul clasat pe locul 1 a fost de 13,7 secunde!

Asemănătoare a fost situația și de la pursuit, probă în care se pleacă păstrându-se ierarhia și ecartul de la sprint. George a alergat bine pe schiuri, dar a ratat cinci focuri (cinci ture de penalizare de 150 de metri).

George Colțea este calificat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022.

George_Coltea_2_CE_juniori_2022

Sprint 10km. Locul 1: J. Marecek (Ceh) 27:06,5 (1+1 pen), 2. O. Invenius (Fin) la 8,8 sec (1+0 pen), 3. I. Leonesio (Ita) la 9,3 sec, 4. George Colțea la 13,7 sec (1+0 pen).

Pursuit 12,5km. Locul 1. P. Fontaine (Fra) 34:28,4 (0+0+0+0), 2. O. Invenius (Fin) la 36,2 sec (1+1+2+0), 3. J. Gunka (Pol) la 48,7 sec (0+1+0+1), 4. George Colțea la 1:25,6 (1+2+1+1).

CS Dinamo, 24 ianuarie 2022

Program Competitional

Săptămâna 13-19 mai 

Marți, 14 mai: ZIUA DINAMO 76

Handbal. Liga Națională (etapa 25), miercuri 15 mai, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo

Handbal. Cupa României Râureni, Turneul Final 4. Semifinale, sâmbătă 18 mai. Ora 15:00: CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța. Ora 17:30: Dinamo – CSM București. Duminică 19 mai: finala mică (ora 12:15); finala mare (ora 15:00). Sala Dinamo

Polo. Superliga Suzuki, finala (meciul 4), sâmbătă 18 mai, ora 20:30: Dinamo – Steaua. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 5), sâmbătă 18 mai, ora 13:00: U ELBI Cluj Napoca - Dinamo

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 9), sâmbătă 18 mai, ora 18:00: CS Blejoi – CS Dinamo

Fotbal. Dinamo 1948 va disputa barajul de menținere în SuperLiga Romania pe 20 mai (la Bucureșt), respectiv 27 mai (Miercurea Ciuc)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

 

PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT ( AGREMENT ȘI CURSURI INIȚIERE ACADEMIA DE ÎNOT DINAMO)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis


SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 188 vizitatori online