Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Polo Polo. Finala mica. Dinamo – victorie în primul meci

Polo. Finala mica. Dinamo – victorie în primul meci

Dinamo – Sportul Studențesc Corona 9-8 (5-3, 3-3, 0-0, 1-2)

din-sportulPoloiștii de la Dinamo au debutat cu dreptul în finala mică a Superligii, care se dispută pe sistemul "cel mai bun din cinci partide". Jucătorii antrenați de George Georgescu și Alex Matei s-au impus sâmbătă în bazinul propriu, scor cu 9-8, la capătul unui meci echilibrat, așa cum au fost aproape toate cele disputate între ele în acest sezon. Cel de-al doilea joc e programat duminică, de la ora 11:00, tot în bazinul Dinamo.

Dinamo a început fără Alex Matei în primul șapte, interul dinamovist suferind în urmă cu două săptămâni o accidnetare la piramida nazală. Alex a intrat însă pe parcurs și chiar a marcat o dată.

Oaspeții au marcat primii și au avut și 2-1, dar Dinamo s-a dovedit superioară la înot, astfel că s-a desprins la 5-2, cu trei reușite în situații de om în plus din mișcare. Prima repriză s-a încheiat cu 5-3 pentru alb-roșii, după penalty marcat de "studenți".

În repriza a doua, cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare. Primele minute au aparținut oaspeților (trei goluri marcate consecutiv), ultimele au fost dominate de Dinamo (tot trei goluri). La pauza mare s-a intrat cu avantaj de două goluri pentru alb-roșii.

După o repriză a treia fără goluri, în care ambele echipe s-au anihilat, Dinamo s-a desprins la trei goluri după un minut și jumătate de la startul ultimului sfert. Meciul nu era însă închis. Oaspeții au mai înscris de două ori, dar alb-roșiii au rezistat pe final, trecându-și în cont prima victorie.

Marcatori: A. Georgescu 3, Vrânceanu 2, Simion 1, C. Marian 1, Al. Matei 1, Demeter 1 (Dinamo), V. Georgescu 2, Gergelyfi 2, Delas 1, Rădoi 1, A. Stan 1, Oanță 1 (Sportul).

CS Dinamo, 14 mai 2016

Program Competitional

Săptămâna 13-19 mai 

Marți, 14 mai: ZIUA DINAMO 76

Handbal. Liga Națională (etapa 25), miercuri 15 mai, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo

Handbal. Cupa României Râureni, Turneul Final 4. Semifinale, sâmbătă 18 mai. Ora 15:00: CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța. Ora 17:30: Dinamo – CSM București. Duminică 19 mai: finala mică (ora 12:15); finala mare (ora 15:00). Sala Dinamo

Polo. Superliga Suzuki, finala (meciul 4), sâmbătă 18 mai, ora 20:30: Dinamo – Steaua. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 5), sâmbătă 18 mai, ora 13:00: U ELBI Cluj Napoca - Dinamo

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 9), sâmbătă 18 mai, ora 18:00: CS Blejoi – CS Dinamo

Fotbal. Dinamo 1948 va disputa barajul de menținere în SuperLiga Romania pe 20 mai (la Bucureșt), respectiv 27 mai (Miercurea Ciuc)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

 

PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT ( AGREMENT ȘI CURSURI INIȚIERE ACADEMIA DE ÎNOT DINAMO)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis


SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 116 vizitatori online